“Bucharest of Strange Weathers” În lucrările Veniei Bechrakis
Deschiderea - Joi, 14 mai 2009, ora 20:00
Melenia Art Gallery, str.Covaci nr.12,Centrul Istoric, Bucuresti.
Galeria de artă Melenia gazduieşte în Bucureşti, joi 14 mai 2009, noile şi inovatoarele lucrări fotografice ale artistei Venia Bechrakis grupate sub titlul “Strange Weathers in Bucharest”. Venia Bechrakis, artistă din Grecia, are la baza creaţiei noilor sale lucrări Bucureştiul, portretizeazând şi comentând realitatea şi rutina zilnică a oraşului.
Locul femeii este din nou plasat in centrul investigaţiei artistice din opera lui Bekrakis şi este tratat cu o uşoară tentă de ironie şi cu simţ al umorului totodată. Spaţiile publice sunt unificate cu cele private, iar rolurile stereotipice ale femeii sunt sparte, părând să oscileze în acelaşi timp între real şi imaginar.
Pendulând între “performance”, tehnica materialului fotografic, sinteza dintre pictura clasică şi reprezentarea cinematografică a realităţii, Venia Bechrakis crează lucrări ce evadează din limitele fotografiei şi redefinesc fotografia ca spaţiu de investigaţie psihoanalitică.
Durata expozitiei: 14 Mai -14 Iunie 2009